„Polonia este în stare de șoc după ce un lup singuratic, cu tendințe clar de extremă stângă, a ucis șase persoane la Cracovia, rănind grav multe alte persoane. Transmit condoleanțe familiilor îndoliate!”, a scris George Simion pe X.
„În mijlocul acestui coșmar, ministrul de Interne al lui Donald Tusk, Marcin Kierwiński, a mințit fără nicio rușine, susținând că atacatorul din Cracovia ar fi avut convingeri „naționaliste de dreapta”.
Doi polițiști eroi luptă pentru viața lor, iar ministrul polonez de Interne răspândește știri false.
Tusk și asociații săi distrug Polonia”, a mai spus președintele AUR.
Reacția președintelui AUR vine după ce autoritățile au transmis că bărbatul care a comis atacul din Cracovia avea convingeri radicale și era atras de ideologiile extremei drepte.
Atacatorul din centrul Cracoviei, în urma căruia șase persoane au murit și alte 16 au fost rănite, este un polonez de 25 de ani, identificat neoficial drept Michał O. Potrivit autorităților, bărbatul avea convingeri radicale și era atras de ideologiile extremei drepte, dar nu atrăsese până acum atenția poliției.
Profilul bărbatului
Atacatorul este cetățean polonez și provine din Ostrowiec Świętokrzyski. Lucra ca strungar și nu era militar de profesie. Purtătorul de cuvânt al poliției poloneze, Andrzej Fijołek, a precizat, potrivit Mediafax, că bărbatul nu a avut până acum probleme cu legea și nu avea cazier judiciar.
Indicii despre o ideologie radicală
Ministrul polonez de Interne, Marcin Kierwiński, a spus că primele elemente ale anchetei conturează un profil ideologic radical, cu „vederi ultranaționaliste“.
„Totul indică faptul că este fascinat de ideologiile extremei drepte“, a declarat ministrul, citat de Associated Press.
Anchetatorii verifică activitatea online a bărbatului și posibilele lui legături cu grupări extremiste. Pe rețelele sociale au circulat informații despre presupuse interese neonaziste ale atacatorului, dar poliția poloneză nu le-a confirmat.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.