Gheorghe susține că mandatul lui Fritz poate fi menținut printr-o sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Decizia CCR
Curtea Constituțională a stabilit că este constituțional amendamentul susținut de PSD, care prevede încetarea mandatului sau a funcției persoanelor pentru care există o decizie definitivă privind incompatibilitatea ori conflictul de interese. Decizia afectează 47 de aleși locali aflați în această situație. Cazul lui Dominic Fritz este considerat distinct, întrucât noul efect asupra mandatului a fost introdus legislativ după ce situația sa privind integritatea fusese deja stabilită definitiv de instanță, ceea ce ridică o problemă de retroactivitate.
Argumente juridice
Potrivit mesajului transmis pe Facebook, Vlad Gheorghe susține că, indiferent de poziția AUR, a PSD sau a CCR, principiile neretroactivității și securității juridice sunt garantate de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Pe acest temei, el consideră că o sesizare a CJUE ar putea conduce la menținerea lui Fritz în funcția de primar.
„Dominic rămâne primar dacă prin instanță sesizăm CJUE. Indiferent de AUR, PSD, CCR, neretroactivitatea și principiul securității juridice sunt Carta UE”, se arată în mesajul lui Vlad Gheorghe.
Susținere
Vlad Gheorghe își exprimă disponibilitatea de a se implica direct în acest demers și lansează un apel către cei interesați să susțină o astfel de acțiune în instanță. „Eu îl ajut. NOI ne organizăm?”, se mai arată în mesajul politicianului.
Pe 18 iunie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat verdictul final în dosarul dintre Dominic Fritz și Agenția Națională de Integritate, după ce liderul USR a formulat recurs în casație, o cale extraordinară de atac, împotriva hotărârii prin care a fost menținut raportul ANI. Conform ÎCCJ, primarul Timișoarei se află în conflict de interese, după ce ar fi aprobat un referat de modificare a unui PUZ. Decizia este definitivă.
Președintele USR a transmis ulterior că „în loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din Curtea Constituțională tocmai l-a validat”.
„Dacă președintele va promulga legea ANI, mandatul meu de primar va înceta în 30 zile, ca o sancțiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea. Nevoia mafiei privilegiaților de a scăpa de mine îi face să acționeze disperat până într-acolo încât demolează bazele democrației. Un stat de drept care există doar atunci când PSD își dorește, nu mai este stat de drept”, a arătat președintele USR.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.