Actrița americană Hayden Panettiere, cunoscută pentru rolurile din serialele „Heroes” și „Nashville”, a murit la vârsta de 36 de ani. Decesul a fost confirmat de tatăl său, Skip Panettiere.
„Cu o tristețe profundă anunțăm moartea tragică a iubitei noastre Hayden”, a transmis tatăl actriței, potrivit BBC și The New York Times. „A fost o lumină incredibilă și o forță a naturii, care a adus o dragoste și o bucurie de nemăsurat tuturor celor care au cunoscut-o și milioanelor de oameni care au urmărit-o pe ecrane.”
Familia actriței a cerut să-i fie respectată intimitatea în această perioadă.
„Cerem intimitate în timp ce familia noastră încearcă să proceseze această pierdere de neimaginat”, a mai transmis Skip.
A început să joace încă din copilărie
Hayden Panettiere și-a început cariera în fața camerelor de la o vârstă fragedă. A apărut într-o reclamă înainte să împlinească un an, iar până la cinci ani jucase în aproximativ 50 de reclame. La patru ani, a primit un rol în cunoscutul serial american „One Life to Live”. Ulterior, a apărut și în „Guiding Light”.
A fost și vocea personajului Dot din animația Pixar „A Bug’s Life”. Unul dintre primele sale roluri importante în cinema a venit în anul 2000, în filmul „Remember the Titans”, alături de Denzel Washington.
Faima internațională a venit odată cu serialul SF „Heroes”, difuzat între 2006 și 2010. Panettiere a interpretat-o pe Claire Bennet, o majoretă cu puteri supranaturale.
Un alt rol important a fost cel al cântăreței Juliette Barnes din serialul „Nashville”. Interpretarea i-a adus două nominalizări la Globurile de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar, în 2013 și 2014.
Panettiere a jucat și în franciza horror „Scream”. A interpretat-o pe Kirby Reed în „Scream 4”, în 2011, și a revenit în același rol în „Scream VI”, în 2023.
Problemele despre care a vorbit public
În ultimii ani, Hayden Panettiere a vorbit deschis despre problemele cu care s-a confruntat în viața personală. În primăvara acestui an, a publicat volumul de memorii „This Is Me: A Reckoning”. Actrița a scris despre presiunea resimțită încă din copilărie, despre depresie, consumul de alcool și opioide, abuz și perioadele petrecute în centre de tratament.
În luna mai, ea a povestit pentru CBS News că mama sa o ducea la audiții încă de când avea opt luni.
„De acolo a început totul și a ajuns la 50 de reclame până când am împlinit cinci ani… Pur și simplu nu s-a oprit niciodată”, spunea Panettiere.
După nașterea fiicei sale, Kaya, în 2014, actrița a spus că s-a confruntat cu depresie postpartum. În 2015, a intrat într-un centru de tratament.
„Este ceva prin care trec multe femei”, spunea ea în 2015.
„Crezi că este: «Am sentimente negative față de copilul meu, vreau să-mi rănesc copilul». Eu nu am avut niciodată astfel de sentimente. Unele femei au.”
„Este ceva despre care trebuie să se vorbească. Femeile trebuie să știe că nu sunt singure și că lucrurile se pot vindeca.”
Mesaje de adio din partea colegilor
Mai mulți actori și artiști au reacționat după anunțarea morții sale.
„Odihnește-te în pace, dulce Hayden”, a scris Melissa Barrera, colega sa din „Scream”.
Sindicatul actorilor SAG-AFTRA, din care Hayden Panettiere făcea parte din 1994, a transmis la rândul său un mesaj.
„Gândurile noastre sunt alături de fiica ei, familie, prieteni și fani”, au transmis aceștia.
Hayden Panettiere avea o fiică, Kaya, cu fostul său partener, boxerul ucrainean Wladimir Klitschko. Cei doi s-au cunoscut în 2009.
CITEȘTE ȘI
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.