Lidera deputaților USR, Diana Stoica, și Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL, au făcut declarații comune cu privire la situația de pe scena politică românească.
Printre temele abordate s-a numărat și cea referitoare la formarea noului guvern.
Liberalul Ionel Stoica nu a exclus varianta alegerilor anticipate în cazul în care nu se va ajunge la un numitor comun privind desemnarea noului premier și formarea viitorului Guvern.
„Dacă nu se ajunge la un unitor, dacă nu avem votat un premier, dacă nu avem investit un guvern, atunci singura soluție va fi să mergem spre alegerile anticipate. Nu putem exclude această variantă, chiar dacă nu a fost utilizată în România până în acest moment, după anii 90, asta nu înseamnă că ea nu poate fi o procedură valabilă” a declarat Ionel Bogdan.
PNL și USR nu susțin un guvern PSD
Mai departe, reprezentanții celor două formațiuni politice au declarat că nu vor susține un guvern „PSD monocolor”.
„O variantă de proxy PSD sau o variantă de guvern PSD nu poate fi votată de către noi după ce s-a întâmplat în această perioadă (…) Am văzut că Partidul Social-Democrat ne-a spus că maximum 10 zile instalează în un nou guvern” a mai spus liberalul Ionel Bogdan
Critici aduse PSD
Mai mult, cei doi parlamentari au criticat atitudinea PSD de a susține doar un guvern social-democrat.
„Premierul nu este singur. Premierul trebuie să fie o echipă guvernamentală, iar eu am văzut în declarații publice că Partidul Social Democrat a votat o rezoluție că nu votează niciun fel de guvern decât dacă în acel guvern face parte Partidul Social Democrat sau este în jurul Partidului Social Democrat” a mai spus Ionel Bogdan.
Totodată, au fost făcute referiri și la cele două propuneri aflate deja pe masa lui Nicușor Dan.
„Există două propuneri pe masa președintelui. Dacă cele două propuneri nu întrunesc criteriile președintelui Nicușor Dan, atunci poate nominaliza o altă variantă. Dar fie nominalizează un candidat de premier, fie reîncepe consultările oficiale cu partidele politice și vedem ce rezultă în urma acestor consultări” a mai spus Ionel Bogdan.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.