Pe 23 ianuarie, vorbind la Forumul de la Davos, președintele Donald Trump a spus: ”Mesajul meu pentru lumea afacerilor este simplu: veniți să produceți în America și vă vom oferi unele dintre cele mai mici taxe din lume”.
”Mesajul ar fi putut suna altfel: dacă veți continua să produceți în țările voastre sau în alte țări, produsele vor fi taxate cu 20% la intrarea lor în SUA. Pentru Germania, mesajul ar fi putut suna astfel: îmi pare rău că prețul energiei din țara voastră a crescut de patru ori. Veniți în America și veți avea energie la cel mai mic preț, cam la fel cât plăteați Rusiei înainte ca politicienii voștri aleși să ne lase să aruncăm în aer Nord Strem”, scrie economistul american Michael Hudson.
”Întrebarea este câte țări vor fi docile precum Germania, în timp ce Trump schimbă regulile jocului, aducând Ordinea bazata pe regulile americane. La ce punct se va ajunge la o masă critică care să schimbe cu totul ordinea mondială?
Primele două țări amenințate sunt partenerele comerciale nord-americane – Mexic și Canada. Trump le-a amenințat cu creșterea tarifelor cu 20%, dacă nu se vor supune ordinelor sale politice. Trump a amenințat Mexicul în două moduri: cu deportarea în Mexic a imigranților ilegali, care ar pune o presiune uriașă pe sistemul social mexican, și prin tarifele amintite. Aceste politici ar seca sursele de dolari ale Mexicului. Țara va avea de ales între deprecierea monedei naționale și o inflație uriașă sau ar putea să pună pe primul loc economia națională și să spună că nu își mai poate plăti datoriile în dolari.
În Canada, lucrurile stau altfel. Canada nu este Mexic. Ideea suspendării plății datoriilor în dolari nu poate exista în Canada, pentru că este o țară condusă de bănci și de interesele financiare. Însă consecințele politice ar fi evidente și ar apărea un sentiment anti-american (care mocnește și acum) care l-ar face pe Trump să renunțe la fantezia de a transforma Canada în al 51-lea stat american.
Oare Trump știe ce face? Sau își repară propria navă în vreme ce le scufundă pe cele din jurul său? Cred că avem de-a face cu o mare contradicție internă a politicii SUA, asemănătoare cu cea din diplomația americana din anii 1920. Când Trump le-a promis alegătorilor că SUA vor fi ”învingătorul” în orice acord comercial și financiar internațional, el declara război economic restului lumii.
Trump spune restului lumii că trebuie să fie ”învinșii” și să accepte acest fapt în timp ce plătesc pentru protecția militară pe care SUA o asigură lumii în cazul în care Rusia va ataca Europa sau China va ataca Taiwanul, Japonia sau orice alte țări. Întrebarea este ce ar avea de câștigat Rusia invadând Europa și trebuind să susțină o economie europeana care se prăbușește? Sau de ce ar trebui China să concureze cu SUA prin războaie militare și nu pe teren economic?
Scenariile acestea distopice sunt generate de orgoliul liderilor americani. În calitate de hegemon, diplomația americana nu ia în calcul scenariul în care țările străine vor avea vreo replică. Orgoliul îi face pe americani să creadă că restul țărilor se vor supune acțiunilor SUA. Este drept că aceasta a fost o presupunere realistă în cazul Germaniei sau în cazul altor țări care au la conducere politicieni care sunt clienții Statelor Unite.
Donald Trump vrea să rupă legăturile de reciprocitate ale comerțului internațional, presupunând că va urma o perioadă haotică în care America va reuși să pună mâna pe ce este mai valoros și productiv. Trump crede că economia americană este un fel de gaură neagră cosmică, centrul de gravitate care va atrage banii lumii și surplusul economic. Acesta este scopul explicit al America First. De aceea programul lui Trump este o declarație de război economic. Nu mai există nicio promisiune că ordinea economică sponsorizată de diplomația SUA va aduce prosperitate și pentru alte țări. Profiturile din comerț și investiții străine vor fi trimise și se vor concentra în America.
Problema aceasta nu a apărut odată cu Trump. Trump urmează o cale care a apărut în politica externă americană în 1945. America se considera singura economie din lume care poate fi autosuficientă – își produce propriile energie, alimente și oferă aceste bunuri altor țări, având oricând opțiunea de a închide robinetul. Cel mai important este că SUA sunt singura economie fără vreo constrângere financiară. Datoria americana este în propria monedă și de aceea America poate cheltui peste puterile sale la un nivel aproape nelimitat, inundând lumea cu excesul său de dolari, dolari pe care alte țări îi acceptă ca rezervă, ca și când ar fi mai valoroși decât aurul. În acest moment, în spatele acestui raționament pare să existe încă ideea că America poate deveni brusc autosuficientă așa cum era în 1945, ca o Blanche duBois din ”Un tramvai numit dorință”.
Pentru a obține acceptarea internațională a unui imperiu și pentru a trăi în pace este necesar un mesaj liniștitor, care să descrie imperiul ca fiind forța care îi trage pe toți înainte. Scopul este de a distrage țările care s-ar putea opune unui sistem care este, în cele din urmă, unul exploatator. Mai întâi Marea Britanie, iar apoi SUA au promovat ideologia imperialismului liberului schimb, după ce politicile lor inițial mercantile și protecționiste le-au oferit un avantaj al costului față de alte țări, care au fost transformate în sateliți comerciali și financiari.
Trump a renunțat la această cortină ideologică. Parțial, este o recunoaștere a faptului că această ideologie nu mai poate fi menținută în condițiile actualei politici externe a SUA/NATO și ale războiului economic și militar împotriva Rusiei, în condițiile războiului comercial cu China, Rusia, Iran și alte țări BRICS. Toți pot vedea că narațiunea liniștitoare de care vorbeam este falsă, iar respingerea sistemului se apropie.
Întrebarea este dacă aceste țări pot crea o ordine alternativă. Care este traiectoria probabilă?
Țările precum Mexicul nu au de ales decât să meargă pe cont propriu. Canada ar putea ceda, lăsând ca rata de schimb să se prăbușească și ca prețurile să crească, odată ce importurile lor sunt denominate în dolari americani. Însă multe țări din Sudul Global sunt în situația Mexicului. Dacă nu au elite clientelare Statelor Unite – precum în Argentina, unde elitele dețin obligațiuni americane – aceste țări vor trebui să oprească plata datoriilor sau să impună austeritate dură, cuplată cu inflația prețurilor la importuri. Ori opresc plata datoriilor, ori sunt îndepărtați de la putere de către alegători.
Nu mulți politicieni au ușurința ministrului de Externe german Annalena Baerbock de a spune că partidul său ecologist nu trebuie să asculte deloc ce spun și ce vor alegătorii din Germania. Oligarhiile din Sudul Global depind de sprijinul SUA, nu au de ales. Însă Germania poate alege dacă să se sinucidă economic sau nu dintr-o loialitate fără limite pentru politica externă americană.
Suspendarea plății datoriilor este mai puțin distructivă decât supunerea față de ordinea mondiala bazată pe America First a lui Trump. Ceea ce blochează o asemenea decizie este frica politicienilor de centru de a recurge la schimbările necesare pentru a evita polarizarea economică și austeritatea.
Se pare că Europei îi este frică să verifice dacă Trump joacă la cacealma. Trump a declarat că, dacă Europa nu este de acord să cheltuiască 5% din PIB pentru arme (în mare parte din SUA) și să cumpere mai multe gaze lichefiate din SUA, va impune tarife de 20% țărilor care se opun. Dacă liderii europeni nu se vor opune, euro va cădea cu 10-20%. Prețurile din Europa vor crește, bugetele naționale vor trebui reduse pe palierul cheltuielilor sociale, astfel încât țările să poată cumpăra gaze scumpe sau electricitate pentru a încălzi casele.
Liderii neoliberali ai Americii nu se tem de acest război de clasă pe care îl pot isca solicitările americane față de guvernele europene. Nu se tem pentru că diplomația americana a fost foarte activă în ultimele decenii și a distrus conducerea politică a partidelor social-democrate din Europa și din alte țări, astfel încât să nu mai conteze ce dorește electoratul de aici. De aceea există National Endowment for Democracy, ONG-uri și presa de mainstream care deține controlul asupra ”narațiunilor”.
Totuși, acum nu avem de-a face doar cu o zguduire a dominației unipolare americane și a sferei sale de influență, ci cu un cutremur în toate relațiile comerciale și financiare internaționale și, inevitabil, în relațiile militare și din alianțe”.
