Singura zi în care germanii care vor schimbare sunt și auziți. Peste 60 de milioane de germani își aleg astăzi parlamentul, dar nu și viitorul guvern, care este puțin probabil să reflecte voința electoratului. Este o alegere a răului mai mic, pentru că actualul cancelar social-democrat este văzut ca incapabil de 67% din germani, iar favoritul de necontestat al alegerilor, creștin-democratul Friedrich Merz, este văzut ca nepotrivit pentru funcția de cancelar de 56% dintre germani!
Creștin-democrații își revin după cea o gravă înfrângere la precedentele alegeri (24% din voturi), în vreme ce social-democrații (SPD) se îndreaptă spre cel mai slab rezultat din istorie (circa 16%). Dezbaterea electorală dintre cele două mari partide din Germania aproape că nu a existat; sentimentul multor alegători a fost că, în loc de o dispută electorală, au avut de-a face cu pregătirea terenului pentru o nouă mare coaliție stânga-dreapta. 70% din electorat dorește schimbarea, însă vor primi o nouă coaliție precum cele care au ținut-o pe Angela Merkel la putere mai bine de un deceniu și jumătate.
Primul obiectiv al celor două mari partide va fi izolarea politică a Alternativei pentru Germania. Politologul german Werner Patzelt scrie că ”partidele centrului” consideră ca au dreptul de a guverna doar ele și declară că orice vot pentru extreme se va pierde după ziua alegerilor. Alegătorii nu pot decât să schimbe puțin raportul dintre partidele mari, nicidecum să schimbe cu adevărat politica.
În aceste condiții, miza alegerilor nu va fi una ”suveranistă”, eventual legată de reptarierea imigranților din Germania, reluarea legăturilor economice cu Rusia, manifestarea vreunei autonomii europene în fața influenței Statelor Unite. Miza principală este cât de mulți bani publici va investi Germania, cât de mult se va îndatora Germania pentru a se înarma și pentru a contribui la înarmarea Europei prin îndatorare în comun a statelor membre. Asta înseamnă modificarea politicii fiscale a Germaniei, iar majoritatea analizelor arată că formarea unei coaliții CDU-SPD ar ajuta cel mai mult la o reformă fiscală care să permită cheltuieli mai mari. Sunt șanse de circa 40% pentru o asemenea coaliție. Șansele mai mari sunt pentru o coaliție cu trei partide (cu participarea Verzilor sau a Liberalilor), iar cu cât va fi mai eterogen noul guvern, cu atât reformele vor fi mai lente și mai timide. Așadar, cancelarul Friedrich Merz (fost șef al BlackRock Germania) va trebui să gestioneze cheltuieli de apărare și infrastructură tot mai mari fie în doi (cu SPD), fie suportând capriciile unui al treilea partid.
Din punct de vedere al instituțiilor de la Bruxelles, al piețelor și al aliaților americani, scenariul cel mai dezirabil este cel în care voturile germanilor care vor schimbarea se vor pierde total (cu excepția Alternativei pentru Germania, cotată la cel puțin 20% din voturi), prin eșecul unor partide precum Die Linke sau Alianța Sahra Wagenknecht de a trece un prag electoral ridicat – 5%. Cu cât mai puține partide vor fi în Bundestag, cu atât mai multe voturi se vor distribui în favoarea primilor clasați și se va putea forma un guvern cu doar două partide.
Situația nu poate fi caracterizată drept una cu adevărat democratică. Democrația presupune și schimbare. Dacă alegătorii nu pot forța o schimbare la urne, înseamnă că mecanismul democratic nu funcționează. Asta a transmis și vicepreședintele SUA, JD Vance, în discursul său de la Conferința de Securitate de la Munchen. Însă, dincolo de vorbe, administrația SUA este mai puțin interesată de modul în care funcționează democrația germană și europeană decât de cum sunt îndeplinite solicitările SUA de către noile guverne.
În 2020, spre finalul ”erei Merkel”, jurnalistul german John Kampfner publica o carte ce avea să devină un best-seller aclamat de marile publicații din Marea Britanie – ”De ce germanii fac lucrurile mai bine: note dintr-o țară matură”. Germania a creat o noua formă de stabilitate, un model pe care restul lumii ar trebui să-l urmeze, era una dintre tezele autorului.
Acum, după cinci ani, în Germani au loc alegeri anticipate – un fapt rar întâlnit în istoria politică postbelică a țării -, partidele antisistem sunt în ascensiune, iar Germania are cea mai proastă evoluție economica dintre toate marile economii ale lumii. Dintre țările G20, doar Argentina a avut în ultimii ani o creștere economica mai slabă decât a Germaniei.
În urma cu un an, Germania era zguduită de protestele fermierilor, au urmat grevele transportatorilor și ale medicilor. Mult mai gravă este închiderea multor fabrici, chiar din Germania, ale unor companii fanion precum Volkswagen. Germania a pierdut un sfert de milion de locuri de muncă începând din 2020, de la momentul pandemiei. Infrastructura mult lăudată în întreaga lume da semne vizibile de îmbătrânire. Iar Deutsche Welle relata recent că circa 14 milioane de germani (aproape o cincime din populație) este la limita sărăciei, situație în care se află și foarte mulți copii. La toate acestea se adaugă o tranziție energetică lipsită de viziune, decisă sub guvernele Angelei Merkel, care, pe fondul sancțiunilor impuse Rusiei, a dus la explozia prețurilor energiei. Cu o energie de aproape trei ori mai scumpă decât în SUA și China, economia germană nu mai poate face față concurenței. Se pare că germanii nu au făcut nimic ”mai bine” și că ”țara matură” se confruntă cu o mare criză.
Situația este cel puțin la fel de gravă în ce privește migrația, după decizia din 2015 a Angelei Merkel de a deschide granițele și a primi milioane de imigranți. În locul așteptatei creșteri economice, Germania se confruntă cu probleme majore de integrare a celor veniți din alte culturi, cu exploatarea unui sistem social foarte generos și cu atacuri comise de imigranți. Alegerile anticipate au fost precedate de o serie de asemenea atacuri.
Cancelarul social-democrat Olaf Scholz este mai degrabă o victimă decât un vinovat pentru actuala situație din Germania, care este rezultatul a aproape două decenii în care țara a fost condusă de ”mari coaliții” stânga-dreapta care au bulversat și alienat electoratul. În presa vremii, găselnițele politice ale Angelei Merkel pentru a se menține la putere au fost considerate un semn al faptului că Germania este o țară ”matură”. Criza care a urmat ne arată că, de fapt, politicienii tradiționali și elitele economice ale țării au ajuns să aibă o gândire unică și, de multe ori, eronată. Cum aceasta gândire nu a fost contestată decât de extremele spectrului politic, criticile au putut fi lesne ignorate.
A contribuit la această indiferență față de preocupările unui segment din populație și așa-zisul ”cordon sanitar” împotriva a ceea ce este perceput ca extremă-dreapta, un pact nescris prin care partidele se angajează să nu formeze alianțe electorale sau coaliții și nici măcar să accepte sprijinul parlamentar al acestor forțe politice. Rezultatul este că electoratul care dorește schimbarea poate alege doar între partidele tradiționale de centru care vor forma la final o coaliție de guvernare, aducând schimbări minore față de precedenta guvernare.
O altă mare problemă a ”Germaniei mature” este introducerea în legea fundamentală a unei limite maxime a deficitului bugetar de doar 0,35% din PIB. S-a întâmplat în 2009, la apogeul crizei datoriilor suverane din Europa. Asta a dus la reducerea investițiilor publice, decăderea infrastructurii și austeritate. Cuplată cu încăpățânarea elitelor germane de a menține un model ce a dus succesul economic postbelic și de a nu face pasul către era digitală, acest corset bugetar a contribuit la actuala criză.
Din punct de vedere tehnic, alegerile anticipate de 23 februarie au venit din cauza regulii deficitului bugetar. Pentru a-și putea întări armata și a contribui la efortul de război și de reconstructive din Ucraina, guvernul german avea de ales între creșterea deficitului bugetar sau reducerea programelor sociale, taxarea mai puternica a cetățenilor și renunțarea la inițiativele împotriva încălzirii climei. Pentru că cele din urma propuneri (făcute de liberali) au fost respinse, cel mai mic partid aflat la guvernare s-a retras, votul de încredere în Bundestag nu a trecut, iar următorul pas au fost anticipatele.
Pe fondul furtunii stârnite de administrația Trump, inclusiv prin susținerea mai mult sau mai puțin directă a Alternativei pentru Germania, și al valurilor de imigranți intrate în țară, marea temă de dezbatere pare să fi fost migrația și ascensiunea Alternativei pentru Germania. Și sondajele arată că trei sferturi dintre germani își doresc o mare schimbare în politica migrației, însă și în politica economică. Însă aceleași sondaje arată ca 70% dintre germani se tem că nu vor avea un guvern stabil după aceste alegeri. Germanii își doresc stabilitate la fel de mult ca și reducerea migrației și o nouă politică economică.
O analiză Goldman Sachs arată că alegerile din Germania sunt, de facto, un referendum pentru reformă fiscală, astfel încât statul german să poată cheltui mai mult. Întrebarea implicită la care electoratul ar trebui să răspundă este dacă aceste cheltuieli se vor face prin reforma constituțională, prin crearea unui fond pentru înarmare extrabugetar, prin crearea unui fond special pentru infrastructură. Ceea ce aliații americani vor este ca cea mai mare economie germană să bage mâna cât mai adânc în buzunar pentru a alimenta complexul militaro-industrial din SUA, inclusiv pentru reloca în SUA parte din producția marilor companii germane. Vicepreședintele JD Vance a arătat sperietoarea AfD pentru a pune presiune pe conservatorii din CDU – ce vor fi vioara întâi a următorului guvern – pentru a satisfice solicitările Washingtonului. Pentru SUA, puțin contează dacă Germania va investi în înarmare și în economia americană sub o mare coaliție stâng-dreapta sau sub una cu AfD.
Marele hop care trebuie trecut pentru a desface baierele pungii germane este obținerea unei majorități constituționale în Bundestag, pentru că niciuna dintre variantele de mai sus nu se poate aplica fără o majoritate de două treimi. Stabilitatea pe care și-o doresc 70% dintre germani va depinde de existența sau nu a unei minorități de blocaj de o treime din voturile din Bundestag. Un articol publicat de Unherd în ajunul alegerilor arăta că mulți cetățeni sunt hotărâți să voteze strategic, trecând peste preferințele ideologice, astfel încât rezultatele să ducă la stabilitate, mai degrabă decât la o revoluție în politica migrației sau în cea economică.
Dacă germanii nehotărâți (circa un sfert din electorat) vor vota pentru stabilitate, atunci vor scădea șansele ca partidele percepute ca extremiste – AfD, Die Linke și Alianța Sahra Wagenknecht – să intre toate în Bundestag și să obțină o minoritate de blocaj de o treime din voturi, pentru a împiedica reformele fiscale ale guvernului. Fără minoritate de blocaj, aceste partide nu vor avea pârghie de șantaj asupra partidelor de la guvernare, pentru a obține legi dure anti-migrație în schimbul sprijinului lor pentru înarmarea Germaniei și îndatorare.
CDU va câștiga alegerile din Germania. Va guverna fie cu Verzii (dacă vor obține un rezultat bun), fie cu SPD. Noul guvern va menține „cordonul sanitar” împotriva extremei dreapta și va deschide robinetul stimulilor fiscali și al cheltuielilor. Schimbarea pe alte planuri decât cel economic nu va veni, însă alegerile din 2023 ar putea fi un pas înainte spre o schimbare care, în contextual actual, nu poate fi adusa de partidele tradiționale din Germania.
